Clipele negre ale dopajului din Turul Frantei.

Clipele negre ale dopajului din Turul Frantei.

Inca de la inceputul Turului Frantei s-a stiut ca ciclistii incercau sa consume tot soiul de substante care sa-i ajute psihic si fizic sa treaca de etapele infernale si de durerea zilnica. Pana in 1930, alcoolul era prezent in majoritatea sacilor din Turul Frantei, datorita "calitatilor" sale privind amortirea simturilor. Dupa 1930, o data cu disparitia echipelor nationale din ciclism, lucurile s-au complicat. Pierre Dumas, doctorul Turului Frantei din acea perioada explica cum ciclistii apelau la medicamente din box si tot soiul de combinatii periculoase pentru sanatatea lor (de ex. luau cantitati mici de stricnina (!), care odata administrate reuseau sa revitalizeze muschii obositi) in speranta ca vor obtine rezultate satisfacatoare. De asemenea erau chemati tot felul de vraci, secunzi din ringul de box sau doctori ieftini care sa reuseasca sa resusciteze ciclistii dupa efortul gigantic. Anii '50 au adus un alt drog de "larg consum", amfetaminele. Produse in cantitati industriale in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, amfetaminele aveau 2 avantaje majore: pret scazut si efect rapid. Ele actionau ca un sabot pentru apetitul ciclistilor, suprimand brutal pofta de mancare. Marcel Bidot, medicul Turului, declara in anii '50 in fata Consiliului Europei: "3/4 dintre ciclistii din plutonul Turului Frantei folosesc substante interzise. Eu am fost responsabil cu vizitatul camerelor ciclistilor in cautare de probe. Am plecat mut dupa ce am vazut acolo".

In anii '60, Pierre Dumas l-a descoperit pe Gastone Nencini, un ciclist italian, in timp ce primea o transfuzie cu sange pentru a-si reface nivelul de globule rosii pierdute in cursa. Acest flagrant a dus la o intalnire intre oficialii echipei lui Nencini si reprezentantii UCI la finalul etapei de la Briancon. Rezultatul: introducerea testelor obligatorii la Olimpiada din Tokyo. O alta captura a "jandarmului" Dumas continea 50 de capsule de anfetamina destinate unui rutier ce "muncea" pentru legenda franceza, Jacques Anquetil.

Pe 13 iulie 1967, rutierul britanic Tom Simpson a decedat in timp ce se catara pe Mont Ventoux ca urmare a folosirii excesive de amfetamine. Se pare ca efortul depus intrecea cu mult capacitatea de efort a ciclistului, acesta murind din cauza epuizarii. Testele anti-doping fusesera introduse cu un singur an inainte, in 1966.

Scandalul Festina Unul dintre cele mai mari scandaluri privind dopajul din Turul "Rusinii" -cum a fost el numit- a erupt pe 8 iulie 1998. Atunci, o agentie franceza de siguranta publica a descoperit in tolba lui Willy Voet, unul dintre ciclistii din echipa Festina, mai multe substante interzise, de genul: droguri prescrise de medici, narcotice, amfetamina, eritropoetina (EPO), hormoni de crestere sau testosteron. In raportul oficial scria: "234 doze de EPO, 80 de fiole de hormoni de creştere, 160 capsule de testosteron si 60 de capsule de Asaflow, un produs pe baza de aspirina, care asigura fluiditatea sangelui". Politia franceza a inceput raidurile prin hotelurile echipelor din pluton si a gasit diferite substante pentru imbunatatirea capacitatii sportive la echipa TVM. In tot acest timp, plutonul, care se afla in decursul etapei 17 din Tur, a organizat o greva, ciclistii asezandu-se pe asfalt si refuzand sa continue cursa in semn de protest. In criza de timp, Jean Marie-Leblanc, directorul Turului Frantei din acel an, a meditat la situatia creata si i-a convins pe directorii sportivi ca politia va actiona mai usor daca cursa isi va relua mersul. Strategia a functionat, insa deja plutonul se subtiase vizibil, fiindca doar 111 ciclisti au ales sa continue cursa si sa termine etapa, 6 echipe retragandu-se in semn de protest. Printre victimele celebre ale plutonului s-a numarat si marele catarator, Richard Virenque, care a oferit declaratia Turului: "M-am dopat din propria initiativa, dar fara sa fiu constient de asta" (?!). De aici incolo au fost introduse controale pentru dopaj sangvin si EPO.

Cazul Lance Armstrong

Unii i-au spus "jaful secolului" in sport. Altii au acuzat Franta de un nationalist nelalocul lui. Adevarul e undeva la mijloc. Septuplu "tricou galben" si, implicit, om-record in acest domeniu, Lance Armstrong a supravietuit unor perioade tulburi din ciclismul mondial, inclusiv

scandalului Festina. Suspiciuni asupra sa au existat intotdeauna, mai ales datorita colaborarii dintre rutierul american si doctorul italian Michele Ferrari, care marturisise ca ar fi prescris substante interzise la diferiti atleti. Fostul asistent al US Postal, Mike Anderson l-a acuzat pe Armstrong ca ar fi folosit androstenina. Rezultatul a fost un proces cu Anderson si un contra-proces drept raspuns lui Armstrong.

La finalul lunii august 2005, dupa ultima victorie a lui Lance Armstrong din Turul Frantei, L'Equipe a lansat bomba. Cotidianul francez a scos la lumina dovezi din partea laboratorului francez Chatenay-Malabry, conform carora rutierul american ar fi folosit EPO in Turul din 1999. Probele de urina (toate cele 15!) confirmate de doctorul oficial Marco Zorzoli au amutit UCI. Totusi, mainile forului international au fost legate de faptul ca nu a existat o expertiza secundara. Urmele din urina rutierului indicau clar folosirea unui hormon sintetic sub forma de unguent, gluco-cortizon. Armstrong a motivat ca a folosit acel unguent pentru o rana la glezna piciorului, insa indicii ridicati din piele, precum si concentratia mare a substantei, il contrazic pe deplin. Armstrong a "produs", totusi, si o reteta prescrisa de un medic, dovada pe care UCI a luat in evidenta, achitandu-l pe rutierul american. Ramane suspect faptul ca Armstrong nu a actionat in justitie cotidianul L'Equipe.

Mic necrolog. - 1960, Fausto Coppi, cel mai mare ciclist italian al tuturor timpurilor, moare în conditii misterioase, la 40 de ani;

- 1967, englezul Tom Simpson, 29 de ani, moare pe Mont Ventoux, în plin Tour de France, îndopat cu amfetamine;

- 1971, Shay Elliot, primul irlandez purtator de tricou galben în Tour de France, se sinucide, dupa spitalizari repetate pentru dependenta de stimulente;

- 1987, EPO e folosit pentru prima oara. 100 de ciclisti, poate mai multi, mor în conditii suspecte. Numaratoarea continua;

- 1987, Jaques Anquetil, de 5 ori castigator al Turului Frantei, consumator marturisit de doping, moare de cancer, la 53 de ani, nu înainte de a lansa un mesaj disperat: "Nu îmi urmati exemplul!". In tinerete, intr-un interviu pentru L'Equipe in anul mortii lui Tom Simpson, Anquetil marturisea: "Am luat la bomba (amfetaminele folosite pe bombardierele de razboi) de fiecare data cand am avut nevoie. Trebuie sa fii imbecil sau ipocrit ca sa iti imaginezi ca un ciclist profesionist, care ruleaza doua sute treizeci si cinci de zile pe an, se poate mentine in forma fara stimulente";

- 1999, Thierry Claveyrolat, mare catarator francez, se sinucide, la 40 de ani;

- 2003, Jose Maria Jimenez, uluitor ciclist spaniol, dependent de cocaina, spitalizat, moare în decembrie, la 32 de ani, în conditii neelucidate intr-un spital de nebuni (sinucidere?);

- 2004, Johan Sermon, obscur ciclist belgian, moare la 21 de ani de inima, în ziua în care, la Rimini, era descoperit cadavrul lui Pantani.

Ultima frontiera. Moartea Turului Frantei: Operacion Puerto In 2006, Turul Frantei primeste o noua lovitura grea. Pe 23 mai, Politia spaniola il aresteaza pe Manolo Saiz, directorul sportiv al echipei Liberty Seguros-Wurth si pe doctorul Eufemiano Fuentes sub acuzatia ca ar fi impins spre dopaj diferiti rutieri. Controlul "Guardiei Civil" continua cu locuinta din Madrid a doctorului mai sus numit, iar rezultatele sunt uluitoare: mii de pliculete cu steroizi anabolici, 200 de pungi de sange tratat si instrumente medicale pentru realizarea transfuziilor. Rezultatul: o lista intocmita de Guardia Civil cu ciclistii implicati in aceasta afacere, denumita Operacion Puerto. Cum existau "scurgeri" de informatii catre presa, echipele implicate au inceput sa ia masuri.

Liberty s-a destramat si un nou sponsor a preluat organigrama clubului, viitoarea Astana-Wurth. Phonak i-a suspendat pe Jose Enrique Gutierrez (locul 2 in Turul Italiei din acel an) si pe Santiago Botero. ASO (organizatorul Turului Frantei) a luat masuri imediate, retragand invitatia acordata echipelor Astana si Comunidad Valenciana. Marile bombe abia isi simteau facuta prezenta. Pe 3 iulie, Wurth se retrage din parteneriatul cu Astana. 6 zile mai tarziu, directorul sportiv al T Mobile, cea mai puternica echipa din plutonul Turului Frantei ani in sir, Rudy Pevenage, este concediat de catre echipa germana. CSC il retrage pe Ivan Basso (castigatorul Turului Italiei) pentru implicare inOperacion Puerto, iar Francisco Mancebo, rutierul de la Comunidad decide sa isi incheie cariera. Jan Ullrich, unicul castigator german de Tur al Frantei, si Oscar Sevilla sunt suspendati imediat de T Mobile.

In noiembrie 2006, cotidianul El Mundo a descris in detaliu cum functiona laboratorul doctorului Fuentes. Inainte de asta, El Mundo spune clar cum atletii implicati si-au "delegat" tratarea sangelui inspre Fuentes, ei neavand nicio putere in controlarea nivelului de EPO pe care il vor primi prin infuzie. Expertiza ziarului spaniol s-a bazat pe rezulatele transmise de un laborator din Barcelona care a analizat 99 de pungi de sange din Operacion Puerto. Procedura era urmatoarea: 1. Cu cateva saptamani inainte de o cursa majora, ciclistii il vizitau pe doctorul Fuentes si isi "donau" sangele. 2. Fuentes trecea sangele printr-o centrifuga, separand plasma sangvina de celulele rosii. 3. Celule rosii erau injectate in sangele ciclistilor spre a-i face rezistenti la oboseala. 4. Cand indicii hematocritelor era prea mare, era injectata si plasma tratata cu EPO spre a dilua nivelul ridicat al celuleor rosii si pentru a evita detectarea din testele anti-doping. Laboratorul catalan nu a oferit niciun soi de nume privind ciclistii al caror sange era in pungi. Jan Ullrich a fost achitat de o Curte sportiva din Spania pentru lipsa de probe pe 25 octombrie 2006. Autoritatile italiene au procedat la fel si cu Ivan Basso, pe 13 octombrie. Pe 3 aprilie 2007, Jan Ullrich si-a gasit condamnarea. Agentia de sport germana a dezvaluit ca pe eticheta a 9 pungi scria: "Jan, number 1 or Hijo Rudicio", aluzie la Rudy Pevenage, mentorul rutierului german si ca sangele se potrivea cu ADN-ul lui Ullrich. Pe 7 mai, Ivan Basso a recunoscut ca el era "Birillo" (numele cainelui sau). Pe 9 mai, Scarponi a recunoscut ca el este "Zapatero", iar pe 30 iunie, Jorg Jaksche a recunoscut ca el era "Bella".

Ciudat sau nu, adevarul nu e asa negru cum pare. Fostul ciclist, Jesus Manzano, a declarat pentru reporterii France 3 ca a vazut fotbalisti cunoscuti din Liga spaniola intrand in farmecele doctorului Fuentes. Insusi Sepp Blatter, presedintele FIFA, s-a interesat de dosarul Puerto, numele cluburilor Barcelona si Real Madrid fiind vehiculate din ce in ce mai mult. Deocamdata, nu au fost date nume, dar dosarul numara mai mult de 6000 de pagini.

Pe 26 iunie 2008, Comitetul Olimpic Naţional Italian (CONI) a renunţat la ancheta privind cicliştii străini ce au evoluat pe sol italian şi au fost implicaţi în afacerea Puerto, acuzînd sistemul judiciar spaniol de lipsă de cooperare. "Este clar că nu putem avea grijă de problemele cu dopajul, atîta timp cît ne sînt puse piedici şi ne sînt ascunse informaţii în privinţa cicliştilor dinafara Italiei", a spus o sursă din cadrul forului naţional din Peninsulă.

Pe 12 ianuarie, procurorul însărcinat de CONI cu lămurirea afacerii Puerto, Ettore Torri, şi-a exprimat dorinţa de a-i chema la audieri pe ciclişti ca Alejandro Valverde şi Alberto Contador. De atunci, Contador a cîştigat Turul Italiei. Agenţia a sperat ca prin investigaţiile făcute să primească garanţii din partea federaţiilor exterioare Italiei că rutierii care vor participa în competiţiile organizate în Cizmă sînt curaţi.

"Nicio organizaţie internaţională sau naţională nu a obiectat faţă de Contador", a explicat sursa. Informaţiile clarifică faptul că Alejandro Valverde şi ceilalţi rutieri implicaţi în Operacion Puerto pot participa liberi la competiţiile din Italia, fără a fi în pericol de a fi anchetaţi sau reţinuţi în legătura cu implicarea în scandalul din 2006 ce priveşte practicile necurate ale infamului doctor Fuentes.

Ştirea vine la trei zile după judecătorii spanioli l-au achitat pe Eugenio Bermudez, secretarul general al Federaţiei Spaniole de Ciclism, în procesul pe care membrii fostei echipe Liberty Seguros i l-au intentat pentru defăimare, după ce informaţiile din cazul Puerto au atins rutieri declaraţi nevinovaţi de justiţie. Printre numele implicate în proces s-au aflat şi foştii rutieri: Isidro Nozal, Joseba Beloki sau Allan Davis. Judecătorii spanioli l-au absolvit de orice vină şi pe Rafael Blanco, directorul general al Curţii Superioare pentru Sport, care fusese acuzat de fostul director sportiv de la Liberty, Manolo Saiz, de "falsificare de documente şi dezvăluire de secrete" din dosarul trimis către Uniunea Ciclistă Internaţională.

Pagina realizata de --sfantu_mitri 25 decembrie 2007 21:56 (EET) SURSA GSP